Lui Mihai Eminescu
Stiu: candva, la miez de noapte,
Ori la rasarit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci sa nu inchideti cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lasati asa deschisa,
Ca baiatul meu ori fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a reusit nici tata.
Iar de n-au s-auza dansii
Al stravechii slove bucium,
Asezati-mi-o ca perna
Cu toti codrii ei in zbucium
Legămîntul (Grigorie Vieru)
7 Comments
RSS Feed for this entry
sfrumoasa poezie…..
pakat ka am ramas fara marele poet…..
intr-adevar poeziile lui despre mama si tata sunt minunate
“(mie tot miau placut)”
de mica mi-au placut poeziile lui Grigore Vieru ,si chir daca nu e printre noi,el totdeuna va dainui in fiinta noastra.
este o poezie ce iti rupe sufletu, o minunatie
Pacat ca printre noi nu mai este aceasta sfinta persoana !
fuarte de jale