Igor Vieru (Biografie) luni, Feb 2 2009

Lumina zilei Igor Vieru o vede la 23 decembrie 1923 in satul Cernoleuca, Donduseni.

Tata lui, Dumitru, pe langa multe alte meserii, mai avea si pasiunea desenului. Indragostita de arta populara era si mama lui, Ana.

De la parinti, a luat viitorul pictor darul de talent, stropul de soare si suflet pentru panze si culori.

Absolveste scoala primara, intra in gimnaziul din satul vecin, Climauti. Greutatile vietii insa il impun sa-si intrerupa invatatura, si Igor, la indemna a doi consateni, pleaca in Romania, unde munceste in mai multe locuri, indeletnicirea-i de baza ramanand arta plastica.

La bastina revine in 1944. Cu doua valize de carti, pe care, de fapt e nevoit sa le inprastie pe drumuri. Acasa ajunge doar cu un dictionar si o istorie a artei.

Se angajeaza invatator de limba franceza, la Horodiste.

Primele creatii a lui Igor Vieru au fost executate pe sticla. Picturile acestea repezentau diferite imagini din viata pe care invatatorul Igor Vieru le demonstra elevilor pentru a le cultiva gustul estetic. Cu parere de rau, miniaturile date nu s-au pastrat.

In 1946 se inscrie direct in anul trei – la scoala de arte plastice din Chisinau pe care o absolveste in 1949.

Doi ani e pedagog la scoala de pictura din Calarasi.

Revine la Cernoleuca, invatator.

In 1953 participa la expozitia republicana cu panza “Ion Creanga ascultand povestile lui mos Bodranga”. Aceasta lucrare il deschide catre spectatori, il ajuta sa-si croiasca propria cale spre Uniunea artistilor plastici din U.R.S.S. al carui membru devine.

Din 1957 se stabileste cu traiul la Chisinau. Un timp lucreaza la “Chiparus”. Mai tarziu e numit director al Muzeului de arte plastice din Chisinau, apoi expert al comisiei de atestare a lucrarilor de arta pentru expozitii. In aceasta perioada ii apar panzele “La impartirea pamantului”, “Primavara”, “In ajunul rascoalei”, “In satul natal”.

In 1960 primeste ordinul – Insigna de Onoare, in 1963 i se ofera titlul Maestru in arte.

Detinand diferite functii, Igor Vieru colaboreaza activ cu editurile, participa la toate expozitiile republicane, unionale si cele internationale.

Indragostit de “Toamna” (1965), pictorul creeaza “Vetre calde” (1966), tripticul gravural “Ctitorii satului” (1966), contureaza “Fericirea lui Ion” (1967), “Nucarii” (1967), se contopeste cu tabloul “Sarbatoarea la Ceronoleuca” (1968) si “Vremea logodnelor” (1970).

In 1976 i se inmaneaza Premiul de Stat al R.S.S.M.

Diversa i-a fost activitatea – sincera, plina de tamaduire sufleteasca: portretist, ilustrator de carti, scenograf, pedagog, redactor artistic.

La 1982 mai face o panza “Mesterul Manole”.

La 1983 i se confera titlul – Artist plastic al poporului din R.S.S.M.

Dupa o boala indelungata, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viata. E inmormantat la Cernoleuca.

2 Responses »

 

Spiridon Vangheli duminică, Feb 1 2009

S-a nascut la 14 iunie 1932 in comuna Grinauti, judetul Balti.
A absolvit facultatea de filologie a Universitatii Pedagogice Ion Crean ga din Chisinau (1955). A fost redactor de editura, consultant la
Uniunea Scriitorilor din Moldova. Debutul editorial si l-a facut in
1962 cu cartulia pentru copii In tara fluturilor, urmata de o alta, de data aceasta de miniaturi sclipitoare Baietelul din coliba albastra (1964). Carti de referinta in cadrul intregii noastre lite raturi pentru copii: Ispravile lui Guguta (1967), Ministrul bune lului (1971), Guguta capitan de corabie (1979), Steaua lui
Ciubotel (1981), Calul cu ochi albastri (1981), Guguta si pri etenii sai (1983), Pantalonia tara piticilor (1984), Maria sa
Guguta (1989), Guguta si prietenii sai, in doua volume (1994).

Spiridon Vangheli a scris si poezie: cartea de versuri Balade
(1966). Este coautor, impreuna cu Grigore Vieru, al unui exce lent Abecedar.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1980) si detinator al Diplomei de Onoare Andersen (1974).
In chiar prima sa publicatie pentru cei mici In tara fluturilor
Spiridon Vangheli a facut dovada intelegerii sau poate mai curand a intuirii specificului autentic al literaturii dedicate citi torului fraged. Faptul ca fluturii au o tara a lor, ca si oamenii, iar
Hulubul, Casa, Cutulica, Fulgusorii si alte elemente ale lumii din jur sunt simtite de Radu ca fiinte vii (autorul le ortografiaza cu majuscula) adevereste acea contopire a scriitorului cu copilul, fara de care contactul cu destinatarul operelor sale nu este posibil.
Pentru Radu totul e insufletit, viu, simte, se bucura, se intereseaza etc. Textele sunt de o naivitate desavarsita, psihologia personaju lui este a copilului curajos, iscoditor, inventiv, visator, exprimarea autorului nu tradeaza niciodata prin nimic felul copiului de a intelege si explica lucrurile: casele si-au tras cusme albe pe ochi.
Drumurile s-au ghemuit sub garduri… , in alta parte dealul mai doarme, dar Tufele s-au trezit si alearga cu radacinile in toate par tile cauta de ale gurii pentru Struguri , acestia, Strugurii, la randul lor, s-au sculat…, si-au spalat fata in roua si isi vad de treaba… .
Copilul umanizeaza elementele lumii, personifica intens, pen tru dansul metafora este ceva obisnuit; lumea i se dezvaluie in culori proaspete, pitoresti; am putea spune ca scriitorului pentru cei mici, iar de altfel nu numai acestuia, i se cere doar sa nu tradeze copilul din el. Or, Spiridon Vangheli era, de la inceputul creatiei sale, copilul care intelegea ca intregul univers este o coliba albastra, acoperita de… cer. Nu maturul din scriitor, ci copilul din sufletul lui se exprima absolut spontan, firesc, pitoresc si memo rabil : Ma cheama Radu. Am trei ani. Noaptea dorm in casa, iar ziua traiesc in coliba albastra. Si Casa, si Pomul, si Vantul, si Iazul,

si Soarele traiesc cu mine in coliba albastra sau: Rodica e noua, nu demult am adus-o acasa. Am dat pe dansa flori eu un brat si tata un brat. Rodica e mica, dar poate sa rada singura. Are si doua urechi. Cu dansele incalzeste perna.
Prin aceasta modalitate fireasca si concomitent desavarsita sub aspect artistic, la care apelase cu un enorm succes Ion Druta in
Frunze de dor (1957) plasmuindu-l pe Trofimas si Grigore Vieru in Alarma in acelasi an, Spiridon Vangheli a depasit in chip cate goric si magistral istorisirile anoste, plictisitoare, impregnate de povete si indemnuri menite sa instruiasca si sa educe . Carac terul instructiv si cel educativ al operelor sale este cu mult mai mare, mai puternic, acesta fiind instructiv-estetic si, respectiv, edu cativ-estetic.
Activitatea de mai incoace a lui Spiridon Vangheli este mar cata de crearea unui personaj devenit curand o emblema suges tiva a Copilului (cu majuscula) Guguta. Din suita de carti care il au drept protagonist se desprinde imaginea unui baietel inze strat cu o minte sclipitoare, in ganduri si actiuni manifestandu-se prin spontaneitate si caracter imprevizibil, exprimarea sa neinde partandu-se in principiu de aceea a confratelui mai mic din minia turi Radu.
Ca atatea personaje crengiene si folclorice, Guguta este urias prin capacitatea sa de a inventa parabole in care faptul obisnuit, cotidian, banal chiar, se pomeneste hiperbolizat, incadrat intr-o atmosfera basmica, neverosimila, dar absolut autentica, dupa cum se intampla, de exemplu, in nuvela Cusma lui Guguta. Protago nistul cartilor lui Spiridon Vangheli este neastamparat in sensul sanatos al cuvantului, ingenios si stapanit de sentimente vii, puter nice, care se transmit in chip firesc si chiar molipsitor nu numai copiilor. Dam drept exemplu nuvela Bunelul.
Imbinare organica de real si fantastic, ea ne propune o imagi ne in miniatura a intregii creatii vangheliene. E pe moarte bu nicul lui Guguta, oamenii vin la el sa-l roage sa transmita rudelor

decedate mai demult vesti de aici, de pe pamant. Urla cainele,
Guguta se teme ca o sa inghete bocna sufletul bunelului pana s-a ridica la cer… , O sanie incarcata cu saci a iesit pe poarta si a luat-o la moara .
Pana aici totul se pare natural si ca in viata . Dar Guguta n-ar fi Guguta, daca n-ar pune la cale niste trebusoare pe cat de nastrusnice, pe atat de magice in acceptia lui. In primul rand, el ascunde lumanarile, crezand ca fara ele bunicul nu va muri. In randul al doilea, el merge la moara si porneste sania cu cai inapoi acasa, ghidat de aceeasi convingere ca fara colaci si paine bu nicul nu va muri.
Scriitorul dovedeste ingeniozitate pe masura personajului cand nu spune dintr-o data de ce anume, cum anume caii au venit singuri acasa.
Cand aude istoria cu sacii care s-au intors singuri de la moara , bunicul prinde suflet . Poate datorita unui castravete murat pe care il mancase in ajun.
De aici incolo se contureaza cu multa claritate ambele persona je. Guguta este naivul de totdeauna, dar naivitatea lui e una inteleapta, pe care el o exprima firesc, spontan, memorabil. La intrebarea bunicului Si cum te-ai dus, bre, tocmai la moara, cand afara era prapadenie?! nepotelul raspunde prompt: Pai noi eram doi, a mers si cainele matale cu mine .
Pe linia ingenuitatii innascute a lui Guguta se inscrie intrebarea pe care i-o pune Guguta bunicului: … Dar tu nu te temeai sa mori, ca asa era o ninsoare?…
Nepotul si bunicul sunt adevarate vase comunicante: ori
Guguta a deprins sireteniile nevinovate de la bunic, ori acesta din urma a cazut in mintea nepotelului, de vreme ce, trecut de optzeci de ani, dupa ce afla ca Guguta ascunsese lumanarile intr-o manusa , a adus de la deal ghiocei, a inconjurat manusa cu floricele si graia cu dansa: O venit primavara, Guguta!
Sub influenta nepotelului sau in virtutea metodei de creatie a scriitorului, intemeiata pe respectarea valorilor etice supreme, care

se cer prezentate in mod ingenios in cartea pentru copii, bunicul se copilareste cand zugraveste un caine pe casuta ramasa pustie, iar cu vopseaua care ii ramane mai face niste gaini pe usa de la poarta, ca s-au cam imputinat cele dinauntru .
Bunicul e dincolo de atare ciudatenii si copilarii intelept cand ii lamureste lui Guguta ca umbla in genunchi prin ograda , deoarece seamana floarea-soarelui si ca in general trebuie sa faci macar oleaca de lumina pe unde mergi . Vorba citata la urma n-ar fi placuta, daca n-ar fi pregatita de ocupatia concreta a per sonajului care umbla in genunchi, pentru ca altfel il dor salele.
Mai mult, cand ograda se lumineaza puternic de la palariile de floarea-soarelui, bunicul deseneaza un cal, caruia ii pune o stea in frunte , iar lui Guguta ii face un soricel pe cusma . Steaua si soarele mic sunt doua simboluri, in care ii intuim pe bunic si pe nepotel.
In felul acesta nuvelele lui Spiridon Vangheli isi afirma un solid potential cognitiv, instructiv, educativ. Guguta, ca de altfel si alte personaje plasmuite de scriitor (Ciubotel, Titirica), se dovedeste o permanenta a vietii cititorului care nu pregeta sa se aplece asu pra cartilor ce-i sunt destinate.
Dar Spiridon Vangheli este poet nu numai in sensul ca prozele sale au un caracter prin excelenta poetic. O intreaga carte Balade confirma alesele sale calitati de poet inspirat, autentic. Drept ex emplu in aceasta privinta ne serveste balada Salul verde. Este o alegorie, in centrul careia se afla o mama impovarata cu copii, in numele carora ea se jertfeste pe deplin. E si balada o impletire ingenioasa de real si fantastic, de vreme ce mama porneste la curtea Soarelui, trecand prin Tara Pelinului si prin Tara Noptilor, apoi converseaza cu Luna, care de altfel ii explica metafora scoasa de autor in titlu: Bine, zise Luna,/ Fac pe voia ta,/ Dar sa stii, femeie,/ Ca la fundul traistei/ Este un sal verde / Cand il pui pe umeri,/ Nu te poti misca .

Mama detesta moartea din considerente etice supreme: Ce sa-i faci, preabuna,/ Salu-i tot al nostru./ Fiii daca-ar creste/ Si sa-si afle rostul .
Pandita mereu de corbi, intruchipare a fortelor raului, care pana la urma ii fura traista cu zilele ce-i mai ramasesera, mama este o expresie desavarsita a daruirii definitive spre binele copi ilor sai.
Impresionant este fiul cel mare, unicul care intelege dintr-o data ca mamei ii ramasesera numai farmaturi de zile .
Balada impresioneaza prin dramatismul ei, prin dialogurile succinte si caracterizante, prin interogatiile retorice menite sa puna si mai bine in lumina starea mamei. Ca in operele folclorice, natura participa activ la derularea subiectului (liric), adeverind acelasi spirit animist, de care sunt patrunse si majoritatea nuvelelor scri itorului, si acelasi zbor indraznet al fanteziei personajelor/autoru lui, care ii ajuta acestuia din urma sa promoveze in mod capti vant mesaje etice importante.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Raisa Suveica, Miracolul cotidianului, Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Ion Ciocanu, Spiridon Vangheli: Balade . In cartea lui: Articole si cronici literare , Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli. In cartea lui: Alte disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1971; Spiridon Vangheli. In cartea:
Mihail Dolgan, Mihai Cimpoi, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Liviu
Damian, Petru Zadnipru, George Meniuc, Spiridon Vangheli) , Chisinau, Ed.
Lumina, 1989.
Eliza Botezatu, Spiridon Vangheli. In cartea ei: Literatura moldove neasca pentru copii , Chisinau, Ed. Lumina, 1984.

5 Responses »

 

Biografia lui Grigore Vieru miercuri, Ian 21 2009

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererita, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova, d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român basarabean. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează şcoala medie din orăşelul Lipcani pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”. La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de română şi latină, născută Nacu şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul . În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăşi la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi. La 5 decembrie 2005, poetul Grigore Vieru a suferit un accident suspect ce i-ar fi putut curma viaţa. Poetul s-a declarat convins că nu a fost vorba de o situaţie întâmplătoare şi banală.[2] Pe 16 ianuarie 2009 poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plamânilor şi contuzia organelor abdominale, având şanse minime de supravieţuire.[3] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chişinău–Hînceşti–Cimişlia–Basarabeasca.[4] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău, aflat într-o stare mai uşoară.[3] A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgenţă din Chişinău în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.[5][6] Grigore Vieru a fost decorat post-mortem la date de 20 ianuarie, fiindu-i conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce. [7] [modifică]

Opera 1957 – Alarma (versuri pentru copii) 1958 – Muzicuţe (versuri pentru copii) 1961 – Făt-Frumos curcubeul şi Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească” 1963 – Mulţumim pentru pace” (versuri) şi Făguraşi’ (versuri, povestiri şi cântece). 1964 – Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu. 1965 – Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefaţat de Ion Druţă pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). 1967 – Poezii de seama voastră (editura „Lumina”) 1967 – Bărbaţii Moldovei cu o dedicaţie pentru „naţionalistul” Nicolae Testimiţeanu (revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă. 1969 – Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniţă de copii. 1970 – Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli şi pictorul Igor Vieru) 1970 – Trei iezi [8] 1974 – Aproape (versuri lirice, cu ilustraţii color de Isai Cârmu) 1975 – Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru) 1976 – Un verde ne vede! ( editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978). 1991 – Metafore albastre (editura „Narodna cultura”, Sofia — în colecţia Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.

One Response »

 

Nicolaie Iorga (Date Biografice) sâmbătă, Ian 10 2009

Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, “rolul lui Voltaire”.Cuprins [ascunde]
1 Primii ani
1.1 Studiile
2 Un patriarh al culturii române
3 Contribuţii
4 Sfârşitul
5 Opere
5.1 Istoriografie
6 Legturi externe
6.1 Politică
6.2 Memorii et co.

[modifică]
Primii ani

Părinţii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga (născută Arghiropol). Numele de botez este Niculae, acesta fiind şi motivul pentru care, în marea majoritate a cazurilor, în timpul vieţii s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Catinca.
Absolvent al Universităţii din Iaşi (1889), pe care a absolvit-o într-un singur an.

Studiile

După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termină Liceul Naţional din Iaşi în 1888. Absolvă Universitatea din Iaşi într-un singur an cu diploma “magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

Un patriarh al culturii române

Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1922 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte, judeţul Prahova.

Nicolae Iorga:„Ţara noastră are, înainte de toate, o datorie: aceea de a munci. Munca, adevărată şi spornică, nu se poate face decât prin solidaritate naţională”

Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume şi 25.000 de articole.

Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viaţă de om, aşa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naţional Democrat, în anii 1931-1932 Prim-Ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.

[modifică]
Contribuţii

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi director al şcolii române din Paris (“Fontenay-aux-Roses”). A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (“Neamul românesc”, “Revista istorică”, “Revue Historique du Sud-Est-Européen”, “Floarea darurilor” etc.). Unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista “Sămănătorul” în perioada 1905-1906).

A întocmit numeroase volume de izvoare, documente (“Notes et extraits pour servir à l’histoire des Croisades au XV-e siècle”, 6 vol., “Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, 31 vol. ş.a.). Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogăţit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele “permanenţe”, coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naţionale, a elaborat monografii şi sinteze de mare valoare (“Istoria lui Mihai Viteazul”, “Istoria bisericii române”, “Istoria armatei româneşti”, 2 vol., “Istoria comerţului românesc”, 2 vol., “Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen”, 2 vol., “Istoria românilor”, 10 vol. ş.a.) şi a integrat istoria României în istoria universală (“La place des Roumains dans l’histoire universelle”, 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneşti şi interdependenţa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuţia la cercetarea istoriei universale (“Geschichte des Osmanischen Reiches”, 5 vol., “Cărţi reprezentative în istoria omenirii”, “Histoire de la vie Byzantine”, 3 vol.), ca şi vastitatea operei şi preocupărilor sale, îl situează între marii istorici ai lumii.

Împreună cu un grup de profesori, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.

[modifică]
Sfârşitul

Nicolae Iorga a avut un sfârşit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia şi asasinat la 27 noiembrie 1940 de legionari. Corpul său ciuruit de gloanţe a fost găsit în apropierea comunei Strejnicu (Judeţul Prahova). Membrii Gărzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind şi consilier regal, i-a intentat proces şi liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Ulterior Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui. După aflarea veştii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Casa memorială din Vălenii de Munte

[modifică]
Opere

Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.
Istoriografie
Activităţile ştiinţifice ale lui Iorga reflectă credinţele sale de-o viaţă. Fiind un naţionalist moderat şi un apărător al tradiţionalismului ţărănesc (aspect observabil şi din asocierea sa cu Sămănătorul), Iorga a devenit interesat în documentarea istoriei domeniilor rurale din vechea Valahie şi Moldova. Constatând lipsa de surse privind istoria română din Evul Mediu şi încercând să descrie procesul de tranziţie de la Dacia romană la un popor vorbind o limbă romanică (vezi Originile românilor), Iorga şi-a concentrat eforturile înspre cercetării modului în care au fost păstrate obiceiurilor romane în zonele rurale.

Leave a Response »