Admiterea la Institutul de Studii Biblice Inductive din Moldova


Institutul de Studii Biblice Inductive din Moldova şi-a început activitatea în anul 1997 cu primul grup cu studiere în limba română care număra 16 studenţi. După ce am trecut pregătire la primul curs (Evanghelia după Ioan) studenţii au plecat în localităţile şi bisericile lor unde au format grupe şi au predat altora acelaşi curs. Astfel, la a doua sesiunea au venit împreună cu ei alţi 37 de studenţi care au format al doilea grup şi până în prezent, au trecut pregătire în cadrul acestui institut peste 1300 de conducători şi învăţători ai Bibliei care acum slujesc în lucrarea Evangheliei ca şi misionari, păstori, diaconi, învăţători ai Bibliei, capelani, antrenori de sport, profesori în şcolile publice, organizatori şi conducători de tabere, etc. Cei mai mulţi activează in Moldova dar un mare număr fac misiune în diferite ţări din Europa, Asia, Africa şi America.

Anul acesta a fost marcat prin deschiderea a trei facultăţi noi în cadrul Institutului şi anume: Facultatea de Misiune prin Sport, Facultatea de Misiune prin predarea Limbii Engleze şi Facultatea de Misiune prin Tehnologii Informaţionale.

Aducem la cunoştinţa cititorilor că începând cu luna Septembrie 2008 se formează un nou grup cu studiere în limba română. Prima sesiune va fi în perioada 1-12 septembrie, în incinta Centrului Creştin „Sfânta Treime” (bul. Dacia 13, sec. Botanica, Chişinău) şi vom studia cursul Evanghelizare şi Ucenicie. Următoarele sesiuni ale acestui grup vor fi acestea:

  • Plantare de Biserici – 19-31 ianuarie 2009
  • Consiliere Spirituală – 11-23 mai 2009
  • Homiletica – 7-19 septembrie 2009

Studiile sunt concepute pentru 3 ani cu 3 sesiuni intensive de 2 săptămâni, de 3 ori pe an, la fiecare 4 luni. În decursul acestor trei ani studenţii vor învăţa următoarele disciplini: Evanghelizare şi Ucenicie, Plantare de Biserici, Consiliere Spirituală, Homiletica, Istoria Poporului Israel, Cresterea Bisericii, Planificarea timpului, Doctrinile Bibliei, Cum să abordezi un subiect dificil în Biblie?.

În cadrul Institutului de Studii Biblice Inductive din Moldova, accentul este pus pe partea practică pentru că vrem să ajutăm pe fiecare student să înveţe a studia profund Cuvântul lui Dumnezeu ca să-l poată apoi împărţi drept altora şi să poată face ucenici ai Domnului Isus.

Pentru admitere la studii fiecare doritor trebuie să prezinte o recomandare din partea pastorului au a preotului bisericii pe care o frecventează, sau din partea conducătorului misiunii în cadrul căreia activează. În baza acestei recomandară şi în dependenţă de rezultatele finale după prima sesiune studentul va fi admis sau nu la studii în cadrul Institutului.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi-ne la adresa de email.

Preot Vasile Filat
Directorul Institutului de Studii Biblice Inductive din Moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: