Ce se întâmplă când credinciosul este blestemat?


În acest articol vin să răspund la următoarea întrebare primită:

Ce se întâmpla când un credincios este blestemat? Dar dacă cel care l-a blestemat îi este rudenie, dar nu este credincioasa aceasta rudenie?

În popor există foarte multă superstiţie şi înşelăciune cu privire la blestem. Adevărul absolut despre lucrurile spirituale se află în Biblie care este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, vrem să vedem ce spune Biblia la acest subiect.

Blestemul neîntemeiat nu are putere

Dumnezeu spune în Cuvântul Său astfel:

Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat. (Proverbele lui Solomon 26:2)

Acest adevăr se aplică în aceeaşi măsură credincioşilor în Domnul Isus cât şi necredincioşilor. Chiar ieri discutam cu o fostă colegă a mea de la Universitate şi mi-a spus că şefa ei ori de câte ori are un conflict cu cineva din lucrători, trimite pe secretară sau altcineva să aprindă lumânări la biserică şi să ceară de la Dumnezeu astfel blestemul asupra persoanei respective. Fosta colegă de universitate mi-a mai spus că nu li s-a întâmplat nimic oamenilor asupra cărora căuta să cheme blestemul această şefă, dar fiica ei în schimb a nimerit în accident de două ori iarna trecută şi accidentele au fost foarte grave.

Blestemul lui Iotam

Indiferent de faptul dacă este rudă sau nu, noi trebuie să privim pe fiecare om ca şi pe aproapele nostru pe care suntem chemaţi să-l iubim ca pe noi înşine. Dacă blestemul unei rude este neîntemeiat, stai fără grijă pentru că nu te va afecta, dar dacă are temei, grăbeşte-te să te împaci cu Dumnezeu şi cu ruda ta, sau oricine ar fi omul acela.

Ghedeon a fost judecătorul care a izbăvit pe Israel de sub asuprirea Madianiţilor. Ghedeon a avut şaptezeci de fii, ieşiţi din el, căci a avut mai multe neveste. Unul din aceşti fii a fost Abimelec care după moartea tatălui său a mers la locuitorii Sihemului şi le-a cerut sprijinul, apoi a venit şi a omorât pe toţi fraţii săi, doar Iotam reuşind să fugă şi să scape cu viaţă. Când locuitorii Sihemului au venit să-l ungă ca şi împărat pe Abimelec, a venit şi Iotam care a stat pe munte Garizim, în depărtare, şi a rostit acest blestem:

Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal (Ghedeon) şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? – Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa în primejdie, şi v-a izbăvit din mâna lui Madian, şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. – Dacă într-adevăr şi cu toată curăţia v-aţi putat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui! Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo, şi să mistuie pe Abimelec! (Judecători 9:16-20)

Doar peste trei ani, Dumnezeu a adus la îndeplinire acest blestem al lui Ierubaal şi chiar a făcut să fie aplicată pedeapsa prin foc. Locuitorii din Sihem s-au răsculat împotriva lui Abimelec care i-a biruit în luptă şi apoi a venit şi a pus foc cetăţii lor. De acolo, Abimelec a mers la cetatea Tebeţ unde a murit fiind lovit de piatră ce a fost aruncată de pe zid de o femeie. La încheierea capitolului 9 din cartea Judecători Dumnezeu spune:

Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucizând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; şi Dumnezu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal. (Judecători 9:56-57)

Iotam a fost fratele lui Abimelec, dar blestemul lui a ajuns la împlinire pentru că a fost întemeiat.

Să nu blestemăm pe nimeni

Domnul Isus ne învaţă în vestita predică de pe munte să nu blestemăm pe nimeni şi a spus aşa:

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti vrăjmaşul tău.” Dar eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Ev. Matei 5:43-48)

La Epistola către Romani, Apostolul Pavel a mai scris:

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc; binecuvântaţi şi nu blestemaţi. (Romani 12:14)

Dumnezeu să ne păzească de blestem şi să ne păstreze totdeauna binecuvântarea Lu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: