Igor Vieru (Biografie)

Lumina zilei Igor Vieru o vede la 23 decembrie 1923 in satul Cernoleuca, Donduseni.

Tata lui, Dumitru, pe langa multe alte meserii, mai avea si pasiunea desenului. Indragostita de arta populara era si mama lui, Ana.

De la parinti, a luat viitorul pictor darul de talent, stropul de soare si suflet pentru panze si culori.

Absolveste scoala primara, intra in gimnaziul din satul vecin, Climauti. Greutatile vietii insa il impun sa-si intrerupa invatatura, si Igor, la indemna a doi consateni, pleaca in Romania, unde munceste in mai multe locuri, indeletnicirea-i de baza ramanand arta plastica.

La bastina revine in 1944. Cu doua valize de carti, pe care, de fapt e nevoit sa le inprastie pe drumuri. Acasa ajunge doar cu un dictionar si o istorie a artei.

Se angajeaza invatator de limba franceza, la Horodiste.

Primele creatii a lui Igor Vieru au fost executate pe sticla. Picturile acestea repezentau diferite imagini din viata pe care invatatorul Igor Vieru le demonstra elevilor pentru a le cultiva gustul estetic. Cu parere de rau, miniaturile date nu s-au pastrat.

In 1946 se inscrie direct in anul trei – la scoala de arte plastice din Chisinau pe care o absolveste in 1949.

Doi ani e pedagog la scoala de pictura din Calarasi.

Revine la Cernoleuca, invatator.

In 1953 participa la expozitia republicana cu panza “Ion Creanga ascultand povestile lui mos Bodranga”. Aceasta lucrare il deschide catre spectatori, il ajuta sa-si croiasca propria cale spre Uniunea artistilor plastici din U.R.S.S. al carui membru devine.

Din 1957 se stabileste cu traiul la Chisinau. Un timp lucreaza la “Chiparus”. Mai tarziu e numit director al Muzeului de arte plastice din Chisinau, apoi expert al comisiei de atestare a lucrarilor de arta pentru expozitii. In aceasta perioada ii apar panzele “La impartirea pamantului”, “Primavara”, “In ajunul rascoalei”, “In satul natal”.

In 1960 primeste ordinul – Insigna de Onoare, in 1963 i se ofera titlul Maestru in arte.

Detinand diferite functii, Igor Vieru colaboreaza activ cu editurile, participa la toate expozitiile republicane, unionale si cele internationale.

Indragostit de “Toamna” (1965), pictorul creeaza “Vetre calde” (1966), tripticul gravural “Ctitorii satului” (1966), contureaza “Fericirea lui Ion” (1967), “Nucarii” (1967), se contopeste cu tabloul “Sarbatoarea la Ceronoleuca” (1968) si “Vremea logodnelor” (1970).

In 1976 i se inmaneaza Premiul de Stat al R.S.S.M.

Diversa i-a fost activitatea – sincera, plina de tamaduire sufleteasca: portretist, ilustrator de carti, scenograf, pedagog, redactor artistic.

La 1982 mai face o panza “Mesterul Manole”.

La 1983 i se confera titlul – Artist plastic al poporului din R.S.S.M.

Dupa o boala indelungata, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viata. E inmormantat la Cernoleuca.

Spiridon Vangheli

S-a nascut la 14 iunie 1932 in comuna Grinauti, judetul Balti.
A absolvit facultatea de filologie a Universitatii Pedagogice Ion Crean ga din Chisinau (1955). A fost redactor de editura, consultant la
Uniunea Scriitorilor din Moldova. Debutul editorial si l-a facut in
1962 cu cartulia pentru copii In tara fluturilor, urmata de o alta, de data aceasta de miniaturi sclipitoare Baietelul din coliba albastra (1964). Carti de referinta in cadrul intregii noastre lite raturi pentru copii: Ispravile lui Guguta (1967), Ministrul bune lului (1971), Guguta capitan de corabie (1979), Steaua lui
Ciubotel (1981), Calul cu ochi albastri (1981), Guguta si pri etenii sai (1983), Pantalonia tara piticilor (1984), Maria sa
Guguta (1989), Guguta si prietenii sai, in doua volume (1994).

Spiridon Vangheli a scris si poezie: cartea de versuri Balade
(1966). Este coautor, impreuna cu Grigore Vieru, al unui exce lent Abecedar.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1980) si detinator al Diplomei de Onoare Andersen (1974).
In chiar prima sa publicatie pentru cei mici In tara fluturilor
Spiridon Vangheli a facut dovada intelegerii sau poate mai curand a intuirii specificului autentic al literaturii dedicate citi torului fraged. Faptul ca fluturii au o tara a lor, ca si oamenii, iar
Hulubul, Casa, Cutulica, Fulgusorii si alte elemente ale lumii din jur sunt simtite de Radu ca fiinte vii (autorul le ortografiaza cu majuscula) adevereste acea contopire a scriitorului cu copilul, fara de care contactul cu destinatarul operelor sale nu este posibil.
Pentru Radu totul e insufletit, viu, simte, se bucura, se intereseaza etc. Textele sunt de o naivitate desavarsita, psihologia personaju lui este a copilului curajos, iscoditor, inventiv, visator, exprimarea autorului nu tradeaza niciodata prin nimic felul copiului de a intelege si explica lucrurile: casele si-au tras cusme albe pe ochi.
Drumurile s-au ghemuit sub garduri… , in alta parte dealul mai doarme, dar Tufele s-au trezit si alearga cu radacinile in toate par tile cauta de ale gurii pentru Struguri , acestia, Strugurii, la randul lor, s-au sculat…, si-au spalat fata in roua si isi vad de treaba… .
Copilul umanizeaza elementele lumii, personifica intens, pen tru dansul metafora este ceva obisnuit; lumea i se dezvaluie in culori proaspete, pitoresti; am putea spune ca scriitorului pentru cei mici, iar de altfel nu numai acestuia, i se cere doar sa nu tradeze copilul din el. Or, Spiridon Vangheli era, de la inceputul creatiei sale, copilul care intelegea ca intregul univers este o coliba albastra, acoperita de… cer. Nu maturul din scriitor, ci copilul din sufletul lui se exprima absolut spontan, firesc, pitoresc si memo rabil : Ma cheama Radu. Am trei ani. Noaptea dorm in casa, iar ziua traiesc in coliba albastra. Si Casa, si Pomul, si Vantul, si Iazul,

si Soarele traiesc cu mine in coliba albastra sau: Rodica e noua, nu demult am adus-o acasa. Am dat pe dansa flori eu un brat si tata un brat. Rodica e mica, dar poate sa rada singura. Are si doua urechi. Cu dansele incalzeste perna.
Prin aceasta modalitate fireasca si concomitent desavarsita sub aspect artistic, la care apelase cu un enorm succes Ion Druta in
Frunze de dor (1957) plasmuindu-l pe Trofimas si Grigore Vieru in Alarma in acelasi an, Spiridon Vangheli a depasit in chip cate goric si magistral istorisirile anoste, plictisitoare, impregnate de povete si indemnuri menite sa instruiasca si sa educe . Carac terul instructiv si cel educativ al operelor sale este cu mult mai mare, mai puternic, acesta fiind instructiv-estetic si, respectiv, edu cativ-estetic.
Activitatea de mai incoace a lui Spiridon Vangheli este mar cata de crearea unui personaj devenit curand o emblema suges tiva a Copilului (cu majuscula) Guguta. Din suita de carti care il au drept protagonist se desprinde imaginea unui baietel inze strat cu o minte sclipitoare, in ganduri si actiuni manifestandu-se prin spontaneitate si caracter imprevizibil, exprimarea sa neinde partandu-se in principiu de aceea a confratelui mai mic din minia turi Radu.
Ca atatea personaje crengiene si folclorice, Guguta este urias prin capacitatea sa de a inventa parabole in care faptul obisnuit, cotidian, banal chiar, se pomeneste hiperbolizat, incadrat intr-o atmosfera basmica, neverosimila, dar absolut autentica, dupa cum se intampla, de exemplu, in nuvela Cusma lui Guguta. Protago nistul cartilor lui Spiridon Vangheli este neastamparat in sensul sanatos al cuvantului, ingenios si stapanit de sentimente vii, puter nice, care se transmit in chip firesc si chiar molipsitor nu numai copiilor. Dam drept exemplu nuvela Bunelul.
Imbinare organica de real si fantastic, ea ne propune o imagi ne in miniatura a intregii creatii vangheliene. E pe moarte bu nicul lui Guguta, oamenii vin la el sa-l roage sa transmita rudelor

decedate mai demult vesti de aici, de pe pamant. Urla cainele,
Guguta se teme ca o sa inghete bocna sufletul bunelului pana s-a ridica la cer… , O sanie incarcata cu saci a iesit pe poarta si a luat-o la moara .
Pana aici totul se pare natural si ca in viata . Dar Guguta n-ar fi Guguta, daca n-ar pune la cale niste trebusoare pe cat de nastrusnice, pe atat de magice in acceptia lui. In primul rand, el ascunde lumanarile, crezand ca fara ele bunicul nu va muri. In randul al doilea, el merge la moara si porneste sania cu cai inapoi acasa, ghidat de aceeasi convingere ca fara colaci si paine bu nicul nu va muri.
Scriitorul dovedeste ingeniozitate pe masura personajului cand nu spune dintr-o data de ce anume, cum anume caii au venit singuri acasa.
Cand aude istoria cu sacii care s-au intors singuri de la moara , bunicul prinde suflet . Poate datorita unui castravete murat pe care il mancase in ajun.
De aici incolo se contureaza cu multa claritate ambele persona je. Guguta este naivul de totdeauna, dar naivitatea lui e una inteleapta, pe care el o exprima firesc, spontan, memorabil. La intrebarea bunicului Si cum te-ai dus, bre, tocmai la moara, cand afara era prapadenie?! nepotelul raspunde prompt: Pai noi eram doi, a mers si cainele matale cu mine .
Pe linia ingenuitatii innascute a lui Guguta se inscrie intrebarea pe care i-o pune Guguta bunicului: … Dar tu nu te temeai sa mori, ca asa era o ninsoare?…
Nepotul si bunicul sunt adevarate vase comunicante: ori
Guguta a deprins sireteniile nevinovate de la bunic, ori acesta din urma a cazut in mintea nepotelului, de vreme ce, trecut de optzeci de ani, dupa ce afla ca Guguta ascunsese lumanarile intr-o manusa , a adus de la deal ghiocei, a inconjurat manusa cu floricele si graia cu dansa: O venit primavara, Guguta!
Sub influenta nepotelului sau in virtutea metodei de creatie a scriitorului, intemeiata pe respectarea valorilor etice supreme, care

se cer prezentate in mod ingenios in cartea pentru copii, bunicul se copilareste cand zugraveste un caine pe casuta ramasa pustie, iar cu vopseaua care ii ramane mai face niste gaini pe usa de la poarta, ca s-au cam imputinat cele dinauntru .
Bunicul e dincolo de atare ciudatenii si copilarii intelept cand ii lamureste lui Guguta ca umbla in genunchi prin ograda , deoarece seamana floarea-soarelui si ca in general trebuie sa faci macar oleaca de lumina pe unde mergi . Vorba citata la urma n-ar fi placuta, daca n-ar fi pregatita de ocupatia concreta a per sonajului care umbla in genunchi, pentru ca altfel il dor salele.
Mai mult, cand ograda se lumineaza puternic de la palariile de floarea-soarelui, bunicul deseneaza un cal, caruia ii pune o stea in frunte , iar lui Guguta ii face un soricel pe cusma . Steaua si soarele mic sunt doua simboluri, in care ii intuim pe bunic si pe nepotel.
In felul acesta nuvelele lui Spiridon Vangheli isi afirma un solid potential cognitiv, instructiv, educativ. Guguta, ca de altfel si alte personaje plasmuite de scriitor (Ciubotel, Titirica), se dovedeste o permanenta a vietii cititorului care nu pregeta sa se aplece asu pra cartilor ce-i sunt destinate.
Dar Spiridon Vangheli este poet nu numai in sensul ca prozele sale au un caracter prin excelenta poetic. O intreaga carte Balade confirma alesele sale calitati de poet inspirat, autentic. Drept ex emplu in aceasta privinta ne serveste balada Salul verde. Este o alegorie, in centrul careia se afla o mama impovarata cu copii, in numele carora ea se jertfeste pe deplin. E si balada o impletire ingenioasa de real si fantastic, de vreme ce mama porneste la curtea Soarelui, trecand prin Tara Pelinului si prin Tara Noptilor, apoi converseaza cu Luna, care de altfel ii explica metafora scoasa de autor in titlu: Bine, zise Luna,/ Fac pe voia ta,/ Dar sa stii, femeie,/ Ca la fundul traistei/ Este un sal verde / Cand il pui pe umeri,/ Nu te poti misca .

Mama detesta moartea din considerente etice supreme: Ce sa-i faci, preabuna,/ Salu-i tot al nostru./ Fiii daca-ar creste/ Si sa-si afle rostul .
Pandita mereu de corbi, intruchipare a fortelor raului, care pana la urma ii fura traista cu zilele ce-i mai ramasesera, mama este o expresie desavarsita a daruirii definitive spre binele copi ilor sai.
Impresionant este fiul cel mare, unicul care intelege dintr-o data ca mamei ii ramasesera numai farmaturi de zile .
Balada impresioneaza prin dramatismul ei, prin dialogurile succinte si caracterizante, prin interogatiile retorice menite sa puna si mai bine in lumina starea mamei. Ca in operele folclorice, natura participa activ la derularea subiectului (liric), adeverind acelasi spirit animist, de care sunt patrunse si majoritatea nuvelelor scri itorului, si acelasi zbor indraznet al fanteziei personajelor/autoru lui, care ii ajuta acestuia din urma sa promoveze in mod capti vant mesaje etice importante.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Raisa Suveica, Miracolul cotidianului, Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Ion Ciocanu, Spiridon Vangheli: Balade . In cartea lui: Articole si cronici literare , Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli. In cartea lui: Alte disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1971; Spiridon Vangheli. In cartea:
Mihail Dolgan, Mihai Cimpoi, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Liviu
Damian, Petru Zadnipru, George Meniuc, Spiridon Vangheli) , Chisinau, Ed.
Lumina, 1989.
Eliza Botezatu, Spiridon Vangheli. In cartea ei: Literatura moldove neasca pentru copii , Chisinau, Ed. Lumina, 1984.

Biografia lui Grigore Vieru

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererita, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova, d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român basarabean. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează şcoala medie din orăşelul Lipcani pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”. La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de română şi latină, născută Nacu şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul . În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăşi la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi. La 5 decembrie 2005, poetul Grigore Vieru a suferit un accident suspect ce i-ar fi putut curma viaţa. Poetul s-a declarat convins că nu a fost vorba de o situaţie întâmplătoare şi banală.[2] Pe 16 ianuarie 2009 poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plamânilor şi contuzia organelor abdominale, având şanse minime de supravieţuire.[3] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chişinău–Hînceşti–Cimişlia–Basarabeasca.[4] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova şi director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău, aflat într-o stare mai uşoară.[3] A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgenţă din Chişinău în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.[5][6] Grigore Vieru a fost decorat post-mortem la date de 20 ianuarie, fiindu-i conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. [7] [modifică]

Opera 1957 – Alarma (versuri pentru copii) 1958 – Muzicuţe (versuri pentru copii) 1961 – Făt-Frumos curcubeul şi Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească” 1963 – Mulţumim pentru pace” (versuri) şi Făguraşi’ (versuri, povestiri şi cântece). 1964 – Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu. 1965 – Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefaţat de Ion Druţă pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). 1967 – Poezii de seama voastră (editura „Lumina”) 1967 – Bărbaţii Moldovei cu o dedicaţie pentru „naţionalistul” Nicolae Testimiţeanu (revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă. 1969 – Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniţă de copii. 1970 – Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli şi pictorul Igor Vieru) 1970 – Trei iezi [8] 1974 – Aproape (versuri lirice, cu ilustraţii color de Isai Cârmu) 1975 – Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru) 1976 – Un verde ne vede! ( editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978). 1991 – Metafore albastre (editura „Narodna cultura”, Sofia — în colecţia Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.

Biografia lui Vasile Alecsandri

Nascut la 21 iulie 1821 la Bacau ; decedat la 22 august 1890 la Mirceşti, judeţul Iaşi

a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea

1821-07-21 Se naste cel de al doilea copil, Vasile, al medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei, nascuta Cozoni, in orasul Bacau

1827 Ia primele lectii de la dascalul maramuresean Gherman Vida, profesor la Seminarul de la Socola.

1828 – 1834 Isi continua invatatura in pensionul lui Victor Cuenim, deschis la 1828 la Iasi. Verile si le petrece la Mircesti, unde tatal sau cumparase mosia.

1834 – 1839 Impreuna cu altii fii de boieri, Vasile Alecsandri isi face studiile la Paris. Dupa trecerea bacalaureatului literal se pregateste sa intre la medicina, dar abandoneaza. Urmeaza cursurile Facultatii de Drept, insa dupa cateva luni renunta. Se dedica literaturii, scriind primele versuri in limba franceza, intre care poemul Zunarilla.

1839 In drum spre tara, intreprinde o lunga calatorie prin Italia. Viziteaza Florenta, Roma, Padova, Venetia, Triest. Din aceasta calatorie culege impresii necesare scrierii primelor opere in limba romana : Buchetiera de la Florenta si Muntele de Foc.

1840 In revista Dacia literara (nr 3, mai-iunie), este publicata nuvela Buchetiera de la Florenta. Este numit, impreuna cu Costache Negruzzi si Mihail Kogalniceanu, director al Teatrului din Iasi. Se reprezinta prima lui piesa, Farmazonul din Harlau, o adaptare.

1841 Pe scena teatrului iesean se joaca piesa lui Vasile Alecsandri : Cinovnicul si modista.

1842 Alecsandri calatoreste prin muntii si satele Moldovei, fapt care i-a prilejuit „descoperirea tezaurului poeziei populare”. Sub influenta acesteia, scrie primele sale poezii romanesti – Doinele.

1844 La 18 ianuarie, are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. Impreuna cu MIhail Kogalniceanu si Ion Ghica, scritorul se afla in fruntea revistei Propasirea. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele „O plimbare la munti” si „Istoria unui galbin”. Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala „fiziologia” Iasii in 1844

1846 – 1847 O insoteste pe Elena Negri in strainatate, pentru ingrijirea sanatatii. Italia, Austria, Germania, Franta, apoi din nou Italia, ii prilejuiesc impresii profunde. Insa boala Elenei se agraveaza, iubirea poetului stingandu-se din viata la intoarcerea in tara. Scrie comedia cu cantece „Peatra din casa” si nuvela „Balta Alba”.

1848 (martie) – Incepe miscarea revolutionara din capitala Moldovei. Alecsandri scrie „Desteptarea Romaniei” si redacteaza impreuna cu alti patrioti petitia cuprinzand revendicarile ce trebuiau aduse la cunostinta domnitorului Mihail Sturza. Dupa inabusirea miscarii, se refugiaza in munti, apoi trece la Brasov. Scrie memoriul „Protestatie in numele Moldovei, a Omenirii si a lui Dumnezeu”, publicat in brosura. Impreuna cu C. Negri, Alecu Russo, si altii redacteaza programul politic al democratilor moldoveni : Principiile noastre pentru reformarea Patriei. Evocarea acestor intamplari o face in fragmentul de proza „Un episod din anul 1848”.

1849 Se intoarce de la Paris si este numit in functia de arhivist al statului. Redacteaza studiul „Romanii si poezia lor”, sub forma unei scrisori catre A. Hurmuzachi, studiul fiind publicat in revista Bucovina. Colaboreaza la ziarul iesean Zimbrul.

4. Anii de maturitate

1850-04-09 Are loc reprezentatia piesei Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca. In aceasta perioada, incepe publicarea Canticelelor comice care il vor preocupa pana in 1875 (Soldan Viteazaul, Mama Anghelusa doftoroaie, Herscul bocceangiul, Surugiul, Ion Papusariul, Gura-casca om politic, Cucoana Chirita in voiaj, Haimana, Barbu Lautarul, Paraponisitul, Kera Nastasia sau mama pensiilor, Millo director, La Bucuresti, s.a.)

1851 Scrie libretul operetei „Crai nou”, a carui muzica a fost compusa de Ciprian Porumbescu. Acum scrie si comedia „Doi morti vii”.

1852 In aprilie, apare la Iasi prima fascicula din colectia de opere folcrorice : Poezii poporale. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate de V. Alecsandri. In octombrie, apare, in doua volume, prima culegere a pieselor sale : Teatrul Romanesc – Repertoriu dramatic. Are loc reprezentatia piesei Chirita in provincie.

1853 La Paris, Vasile Alecsandri publica primul volum de poezii originale, Doine si lacramioare, dispuse in trei cicluri : Doine, Lacramioare, Suvenire. La Iasi ii apare cea de-a doua fascicula de Poezii poporale. Vasile Alecsandri intreprinde o lunga calatorie in sudul Frantei, in Spania si in nordul Africii. Relatarea partiala a acestei calatorii este cuprinsa in „ziarul de calatorie” : Calatorie in Africa.

1854 Moare tatal scriitorului. Prelundu-si mostenirea, Alecsandri elibereaza tiganii robi de pe mosiile sale.

1855 Apare, sub conducerea poetului, revista „Romania literara”, in care se publica „Anul 1855”. Tot aici apar fragmente din „Calatorie in Africa” si nuvela „Balta Alba”.

1856 Alecsandri se dedica integral luptei pentru Unire, facand parte din Comitetul Unirii, la Iasi. In „Steaua Dunarii”, ziar condus de Mihail Kogalniceanu, apare la 9 iunie „Hora Unirii”

1857 Vede lumina tiparului culegerea de proza „Salba literara”, continand povestiri, impresii de calatorie si cateva scrieri dramatice. In ziarul „Concordia”, din Bucuresti, apare poezia „Moldova in 1857”.

1858 Este ministru de externe intr-un guvern care trebuia sa vegheze la buna desfasurare a alegerilor de domn; in aceasta calitate, restabileste libertatea presei; figureaza pe lista candidatilor la domnie.

1859 Dupa alegerea ca domnitor a lui Cuza, scriitorul pleaca intr-o lunga misiune diplomatica la Paris, Londra si Torino, pentru a obtine recunoasterea Unirii Tarilor Romane sub un singur domn. La Paris, il viziteaza pe Lamartine si pe Merimee si cauta sa castige bunavointa ambasadorului Rusiei, contele Kiseleff, fostul guvernator al Principatelor intre 1829 si 1834

1860 Abandoneaza activitatea politica si se retrage la Mircesti, in mijlocul familiei, unde se dedica scrisului, compunand piese de teatru, printre care „Rusaliile” si cateva cantecele comice.

1862 Scrie „Istoria misiilor mele diplomatice”.

1863 La Iasi, apare editia a doua a volumului Doine si lacramioare, la care se adauga si ciclul „Margaritarele”. Apare partea a doua a „Repertoriului dramatic, cuprinzand ultimele piese ale scriitorului. Pleaca intr-o noua misiune diplomatica, trimis de Cuza.

1866 Apare intr-un volum intreaga colectie a „Poeziilor poporale”. E numit membru al Societatii literare romane pentru cultura limbii, care in 1879 avea sa devina Academia Romana, luptand impotriva latinistilor, pentru impunerea pincipiului fonetic in scriere.

1868 Publica in „Convorbiri literare”, primele pasteluri : Sfarsit de toamna, Iarna, Gerul, etc.

1871 Isi da demisia din Societatea literara romana, dupa ce aceasta hotarase sa adopte principiul etimologic in scriere si sa publice dictionarul lui Laurian si Massim.

1872 Apare studiul „Introducere in scrierile lui Constantin Negruzzi”, mai intai in „Convorbiri literare”, apoi ca prefata la volumul de scrieri ale lui Negruzzi scos de Editura Socec. Scrie „Dumbrava Rosie”, pe care o citeste la o sedinta a „Junimii”.

1875 Apar primele sapte volume ale editiei sale de Opere complete, patru volume de Teatru si trei de Poezii.

1876 Apare volumul de Proza din seria „Opere complete”. Scrie farsa de carnaval „Cucoana Chirita in balon”.

1877 Inaugureaza prin Balcanul si Carpatul ciclul „Ostasii nostri”. Tine, in folosul ranitilor, o serie de conferite, in mai multe orase.

1878 Scrie „Epistola generalului Florescu” si „Eroii de la Plevna”, puternice satire impotriva conducatorilor regimului. Apare volumul „Ostasii nostri”.

1878 – 1879 Se dedica lucrului la drama istorica „Despot Voda”. In mai 1879, citeste piesa la o sedinta a „Junimii” bucurestene. Reprezentatia piesei are loc la Teatrul National din Bucuresti. Este invidiat sa-si reia locul la Academie si sa participe la lucrarile anuale, fiind ales in comisia pentru modificarea ortografiei.

1880 Apare cel de-al noualea volum din seria „Operelor complete”, cuprinzand „Legende noua” si „Ostasii nostri”. Scrie feeria „Sanziana si Pepelea”.

1881 I se decerneaza Marele premiu „Nasturel-Herascu” al Academiei Romane pentru drama „Despot Voda” si poeziile din ultimul volum „Opere complete”

1883 Intr-o sedinta a „Junimii” si la Academie, Alecsandri citeste noua sa piesa „Fantana Blanduziei”, jucata anul urmator, cu mare succes, pe scena Teatrului National din Bucuresti.

1885 Este reprezentata la Bucuresti piesa „Ovidiu”. Este numit ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris, post pe care il detine pana la moarte.

1888 Scrie poeziile, ramase postume: Plugul blestemat, Fluierul, Umor criticilor .. etc. Apar primele semne ale bolii care avea sa-l rapuna.

1890-08-22 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este inmormantat la 26 august in gradina casei, daruite in 1914 Academiei de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Acadeiei, in 1928. Intregul ansamblu a devenit muzeu memorial.

Abraham Lincoln

Abraham Lincoln s-a nascut la 12 februarie 1809 la locul numit Nolin Creek, nu departe de Elisabethtown, resedinta comitatului Hardin din statul Kentucky.
In 1837 se muta in orasul Springfield unde isi deschide un birou avocativ. Acolo isi face un nume de bun avocat si orator.

Abraham Lincoln.jpg

Abraham Lincoln.jpg

In 1846 Lincoln e ales in Camera Reprezentantilor din Congresul Statelor Unite.
Ajunge la Washington in martie 1847, in atmosfera victoriilor facile obtinute de Statele Unite in razboiul anexionist contra Mexicului.
La 16 iunie 1858, in urma propunerii partidului sau, Lincoln accepta sa candideze pentru un loc de senator al statului Illinois in Congresul Statelor Unite. Cu aceasta ocazie el a rostit un alt celebru discurs, cunoscut sub numele de “Casa invrajbita”.
1860 trebuiau sa aiba loc alegeri prezidentiale. Ambele tabere sperau intr-o victorie care sa le asigure pozitiile pe calea normala, constitutionala, a votului popular. In eventualitatea unui esec, sudistii erau insa decisi sa recurga la secesiune. Alegerile au avut loc la 6 noiembrie 1860. Electoratul american l-a ales pe Lincoln.
El si-a preluat mandatul la 4 martie 1861 pînă la 15 aprilie 1865.
El a murit la 15 aprilie 1865 (avea 56 de ani) asasinat cu o armă de foc.

Publicat în Scoala, Societate. Etichete: . 1 Comment »