„Nu te gândi ce să faci, ca nimeni să nu-ţi aducă vreo ofensă, ci gândeşte-te…”

Majoritatea oamenilor din zilele noastre nu apreciază, te ofensează şi te descurajează când îi ajuţi. Gândeşte-te cum poţi să faci binele altora, fără a fi răsplătit. Trebuie să faci binele, fapte bune, cu credinţa şi speranţa că răsplata ta va fi în cer.
Trebuie ca atunci începi un lucru nou, să îl faci cu bunătate şi cu dragoste. Nu trebuie să aştepţi o răsplată ori o apreciere, din contra, sa te aştepţi la o reacţie negativă, la o nerecunoştinţă totală. Binele făcut mai devreme va fi răsplătit mai târziu. Dacă faci rău, trebuie să te pocăieşti şi să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu şi de la persoana căruia i-ai făcut rău. Uneori, ofensa pe care o arăţi faţă de cel care ţi-a făcut bine, poate să-ţi strice relaţiile tale cu persoana respectivă. De asemenea, omul cutare poate fi distrus din punct de vedere moral. Ca consecinţă, el va fi descurajat să mai facă bine şi va începe să fie un om rău, cu calităţi rele şi caracter rău.
Trebuie să fim oameni buni, cu suflete mari, să fim recunoscători şi mulţumitori.