Lecţia 9 . Pericolul beţiei

Această lecţie am găsit-o pe site-ul http://www.moldovacrestina.net . Şi v-o propun şi vouă .

Autorul lecţie este preotul Vasile Filat

Bătrânii din satul meu spun că pe vremea lor nu se putea întâlni un om beat în stradă şi dacă se întâmpla vre-o dată, acelui om nu i se mai ştergea ruşinea nici odată până la sfârşitul vieţii. Astăzi beţia a ajuns o foarte mare problemă în ţară. Zilele trecute am auzit la radio că în Moldova în anul 2007 s-au vândut 35.000.000 sticle de vodcă, ceea ce depăşeşte de 7 ori numărul locuitorilor ţării. Să ne gândim doar câte probleme vin odată cu aceasta, câte familii distruse, câte conflicte şi bătăi, câtă sărăcie şi suferinţă aduce aceasta tuturor. În anul 2006 la evidenţă se aflau 46.000 bolnavi de alcoolism . Tot în acel an au fost înregistraţi, sau puşi la evidenţă, alţi peste 3800 iar de la evidenţă au fost scoşi 4500 alcoolici, şi cred că, vă daţi bine seama, că aceasta a fost din pricina decesului în cele mai multe cazuri. Dumnezeu vorbeşte mult în Sfintele Scripturi despre păcatul beţiei. Să privim la câteva texte specifice ca să vedem atitudinea lui Dumnezeu şi soluţiile pe care le dă El celor ce doresc să se protejeze de acest mare rău.
1. Citeşte cu atenţie pasajele biblice de mai jos şi încercuieşte orice cuvânt care denotă sau se referă la beţie, sau la băuturile tari, vin, etc. Scrie sub fiecare din versetele respective ce înveţi despre beţie, despre vin, despre pericolele şi consecinţele pe care le aduce beţia?
roverbele lui Solomon 20:1 Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.

roverbele lui Solomon 23:19-21Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.

Proverbele lui Solomon 23:29-35Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc (viperă, şarpe veninos). Ochii ţi se vor uita după femeile altora şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. „M-a lovit … dar nu mă doare! M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!

Isaia 5:11-13 Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed până târziu noaptea, şi se înfierbântă de vin! Harfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui. De aceea poporul meu va fi dus pe neaşteptate în robie, boierimea lui va muri de foame, şi gloata lui se va usca de sete.

1 Corinteni 6:9-11 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (homosexuali care se prostituiază), nici sodomiţii (homosexuali), nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii (care vorbesc pe cineva de rău pentru ai strica numele bun), nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

2 . Pentru o mai bună înţelegere a celor citite în pasajele biblice, răspunde la întrebările de mai jos:
a. Ce efect are alcoolul asupra omului?

b. Care sunt consecinţele beţiei pentru familie?

c. Care sunt consecinţele beţiei pentru societate?

d. Care sunt consecinţele beţiei pentru cel ce se dedă la ea?

e. Care este soarta eternă a celor ce se dedau la beţie?

f. Ce trebuie să faci pentru a te proteja de acest mare rău?

Vizitaţi portalul http://www.moldovacrestina.net unde puteţi afla răspunsuri la întrebările ce vă frământă cu privire la relaţia cu Dumnezeu, cu oamenii, cu familia, cu profesorii, despre căsătorie, etc. Dumnezeu să vă binecuvinteze

Alcoolismul afectează populaţia Moldovei

Pe an ce trece, consumul excesiv de alcool devine pentru R. Moldova o problemă socială din ce în ce mai stringentă. Tot mai multe persoane devin victime ale acestui viciu social.

În Republica Moldova, conform unui studiu efectuat, 73.5% barbaţi şi 57.1% femei folosesc băuturi spirtoase. Studierea consumului de alcool în dependenţă de vârstă denotă un consum maxim de alcool la grupa 30-49ani – 50.9% barbaţi şi 49.6% femei. În ultimii 2 ani consumul de alcool de către adolescenţi, tineri şi femei tinere a crescut de aproape 2 ori. Berea, vinul şi vodca nu lipsesc de la nici o petrecere şi, totodată, tot consumul de alcool este cel mai important factor criminogen.

Chiar săptămâna trecută am întrebat pe o  doamnă, care lucrează la morga din Hânceşti, care sunt motivele din care se comit majoritatea crimelor, la care ea a răspuns că băutura/alcoolul este pricina tuturor omorurilor, accidentelor etc. Tot aceas doamnă mi-a spus despre un caz actual la moment despre un tânăr de 21 de ani dintr-un sat din raionul Hânceşti, care, pentru că nu a vrut “să pună o bere”, a fost junghiat în gât de către alţi 2 tineri în stare de ebrietate.

Şi, aceasta se repetă în toată ţara. Majoritatea cazurilor nu sunt făcute cunoscute. Astfel oamenii se distrug pe sine însuşi sau unul pe altul din cauza alcoolului.