Astăzi, 25 iunie 2009, împreună cu un grup de membri ai bisericii “Buna Vestire” din Chişinău am mers la :”Spitalul Republican”, “Spitalul Cardiologic” şi la “Spitalul Oncologic” ca să împărţim ziare celora care suferă mult din cauza bolilor.
Deci, odată ajunşi acolo, ne-am şi repartizat în 2 grupe mai mici a cite 5-6 persoane. Grupul condus de Andrieş Talmazan, din care făceam parte eu, Andrei Onişcenco, Andrieş Talmazan Junior, Adriel Talmazan, a mers la Spitalul Cardiologic, iar grupul condus de Artur Boicu- la Spitalul Republican.
Vreau să-mi împărtăşesc impresiile despre această zi.
Oamenii, unii mai optimişti, alţii mai pesimişti,ne puneau tot felul de întrebări la care noi răspundeam cu plăcere, cu răbdare.
Cînd ieşeam din fiecare salon, le spuneam diferite urări de bine: Dumnezeu să vă vindece, Însănătoşire grăbnică, Vă dorim vindecare. După ce auzeau aceste cuvinte, bolnavii se luminau la faţa, mai ales că au văzut nişte copii care spun aşa cuvinte de încurajare.
Oamenii din acele spitale au o viaţă amară, plină de chinuri. Pentru ei speranţa de a se vindeca într-o zi este totul. Cel mai tare m-a şocat starea pacienţilor din Spitalul Oncologic. Acolo oamenii se află în nişte stări… în care cred că nimeni n-ar vrea nicicum să audă de ele, nu încă să mai treacă prin ele.
M-am convins cu ochii mei că aceşti oameni merită încurajările, atenţia şi rugăciunile noastre.
Vreau acum să vă îndemn cu toţii să ne rugăm pentru aceşti oameni bolnavi, pentru vindecarea lor, atît fizică cît şi morală, pentru rudele lor, ca să-I susţină, să nu-I lepede la nevoie, să –i încurajeze.
Domnul să binecuvînteze lucrarea bisericii “Buna Vestire”, să binecuvînteze “Ziarul Liber”, pe medici spitalelor, pe bolnavi şi pe întreaga Ţară.

1.Nu trebuie să beau alcool, căci acel care o face nu este înţelept.
2. Trebuie să mă feresc de certuri, pentru că este o cinste şi pentru că doar nebunul se lasă stăpânit de aprindere.
3. Trebuie să lucrez toamna, pentru ca la secerat să strâng roade.
4. Trebuie să fiu neprihănit, pentru ca copiii mei să fie fericiţi.
5. Nu trebuie să iubesc somnul, căci voi fi sărac, ci trebuie să deschid ochii, ca să mă satur de pâine.
6.Trebuie să fac planurile cu chibzuinţă şi cu sfat.
7. Nu trebuie să mă amestec cu cei care nu-şi pot ţine gura.
8.Nu trebuie să zic: „Îi voi întoarce eu răul.”, ci trebuie să nădăjduim în Domnul şi El ne va ajuta.
9.Nu trebuie să umblu cu bârfeli.
10.Trebuie să fiu un om credincios, căci mulţi îşi trâmbiţează bunătatea, dar mai puţini sunt credincioşi.

1.Trebuie să învăţ, să capăt ştiinţă, înţelepciune.

2. Nu trebuie să dispreţuiesc pe sărac, din contra, să mă împrietenesc cu el.

3. Dacă îmi iubesc sufletul, trebuie să capăt înţelepciune.

4. Nu trebuie să spun minciuni, pentru că nu voi rămâne nepedepsit.

5.Trebuie să fiu harnic, să muncesc.

6. Este bine să păzesc porunca, ca să-mi păzesc sufletul.

7. Nu trebuie să fiu mânios, deoarece va trebui să-mi iau pedeapsa

8. Trebuie să am frica de Domnul căci ea mă duce la viaţă.

9. Trebuie să mă îndepărtez de învăţătură, dacă ea mă îndepărtează de învăţăturile înţelepte.

10.Trebuie să ascult sfaturile şi să primesc învăţătura, ca să fiu înţelept pe viitor.

Cea mai aprigă, mai lungă şi mai dificilă luptă este dintre eu şi mine. Eu cred că în această bătălie învinge mine-le, deoarece eu-l este exteriorul meu ce adeseori include reacţiile mele la cele ce mă înconjoară, iar mine-le este interiorul meu, sufletul meu.
Victoria aparţine mine-lui, deoarece întotdeauna fizicul omului este mai slab decât interiorul lui. Din suflet vin sentimentele, vin emoţiile, vin atitudinile corecte, vine tot cei sfânt. Spre deosebire de interior, fizicul nostru tinde spre tot felul de păcate, de lucruri rele, distructive. Sufletul omului este diferit total de fizicul omului. De exemplu, un om este urât şi murdar şi prima impresie creată despre acest om este negativă, dar dacă te apropii de el şi pătrunzi în sufletul lui, îţi dai seama că este o luptă dintre eu şi mine, în care a învins mine-le. Sufletul lui se deosebeşte de exteriorul lui, nu-i aşa?
Cred că interiorul este mult mai important decît exteriorul şi eu-l va fi întotdeauna învins de mine-le. Mine înseamnă bunătate, dragoste, milă şi jertfire. Eu-l include în primul rând egoism care duce la răutate, pizmă, ură şi ceartă. Tu ce crezi?

Precum aurul nu-şi pierde valoarea, chiar dacă cade în noroi, tot astfel şi oamenii cînd se împiedică de o piatră sau cînd se poticnesc într-o nenorocire nu trebuie să cedeze. Mulţi dintre oameni după ce nimeresc într-o situaţie dificilă pierd din bunătatea ori optimismul lor. Într-un cuvânt se dau bătuţi. Asta nu e bine.
Să luăm exemplu de la aur, care este mult mai neînsemnat decît oamenii şi totuşi, ne învaţă multe.
El cade în noroi. Se murdăreşte, iar apoi este spălat de către stăpîn. După asta el este dus pe rafturi şi nu-şi pierde strălucirea şi calitatea. Aşa şi omul. Se murdăreşte de păcate şi apoi este curăţit. După asta el este pus iarăşi pe rafturile vieţii. Viaţa si Destinul te aleg pe tine. Iarăşi pe tine şi din nou aceeaşi procedură. Toată viaţa.
Uită-te la viaţa ta. Pune-ţi cîteva întrebări, cum ar fi.
1.Mai sunt eu murdar? Mai am pete pe sufletul meu ?
2.Nu cumva eu sunt cel care are inima rea şi arăt cu degetul la altcineva ?
Gîndeşte-te !!!




Majoritatea oamenilor din zilele noastre nu apreciază, te ofensează şi te descurajează când îi ajuţi. Gândeşte-te cum poţi să faci binele altora, fără a fi răsplătit. Trebuie să faci binele, fapte bune, cu credinţa şi speranţa că răsplata ta va fi în cer.
Trebuie ca atunci începi un lucru nou, să îl faci cu bunătate şi cu dragoste. Nu trebuie să aştepţi o răsplată ori o apreciere, din contra, sa te aştepţi la o reacţie negativă, la o nerecunoştinţă totală. Binele făcut mai devreme va fi răsplătit mai târziu. Dacă faci rău, trebuie să te pocăieşti şi să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu şi de la persoana căruia i-ai făcut rău. Uneori, ofensa pe care o arăţi faţă de cel care ţi-a făcut bine, poate să-ţi strice relaţiile tale cu persoana respectivă. De asemenea, omul cutare poate fi distrus din punct de vedere moral. Ca consecinţă, el va fi descurajat să mai facă bine şi va începe să fie un om rău, cu calităţi rele şi caracter rău.
Trebuie să fim oameni buni, cu suflete mari, să fim recunoscători şi mulţumitori.

1.S-au dedat la gînduri deşarte.

2.S-au fălit ca sunt înţelepţi şi au înnebunit.

3.Urmează poftele inimilor lor.

4.Îşi necinstesc singuri trupurile lor.

5.Au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună.

6.S-au dedat în voia unor patimi scârboase.

7.Bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii.

8.Au ajuns plini de orice fel de nelegiuire

1.Viclenie

2.Lăcomie

3.Curvie

4.Răutate.

5.Pizmă

6.Ucidere

7.Ceartă.

8.Înşelăciune

9.Porniri răutăcioase

10.Şoptitori

11.Bîrfitori

12.Urîtori de Dumnezeu

13.Obraznici

14.Neascultători de părinţi

15.Fără milă

16.Fără dragoste firească

17.Fără pricepere.                                                                                                                  Romani 1:21-31

1.Mînia lui Dumnezeu.
1.De ce ?
1.Ca să nu te pedepsească
2.Ca să nu faci rău aproapelui tău
2.Cum poţi să te fereşti de mînia lui D-zeu??
1.Cinstindu-l
2.Mulţumindu-I pentru ce ţi-a dat
3.Respectînd, păzind şi trăind poruncile Lui.
2.Păcat.
1.Ca să nu te robească
2.Ca să nu mori.
3.Ca să nu te îmbolnăveşti
3.Oamenii stricaţi.
1.Cum să cunoşti un om destrăbălat?
1.După faptele lui
2.După relaţiile lui cu cei din jurul lui
3.După vorbirea lui.
2.De ce ?
1.Ca să nu devii şi tu ca ei.
2.Ca să nu atragi mînia lui Dumnezeu asupra ta.

Lumina zilei Igor Vieru o vede la 23 decembrie 1923 in satul Cernoleuca, Donduseni.

Tata lui, Dumitru, pe langa multe alte meserii, mai avea si pasiunea desenului. Indragostita de arta populara era si mama lui, Ana.

De la parinti, a luat viitorul pictor darul de talent, stropul de soare si suflet pentru panze si culori.

Absolveste scoala primara, intra in gimnaziul din satul vecin, Climauti. Greutatile vietii insa il impun sa-si intrerupa invatatura, si Igor, la indemna a doi consateni, pleaca in Romania, unde munceste in mai multe locuri, indeletnicirea-i de baza ramanand arta plastica.

La bastina revine in 1944. Cu doua valize de carti, pe care, de fapt e nevoit sa le inprastie pe drumuri. Acasa ajunge doar cu un dictionar si o istorie a artei.

Se angajeaza invatator de limba franceza, la Horodiste.

Primele creatii a lui Igor Vieru au fost executate pe sticla. Picturile acestea repezentau diferite imagini din viata pe care invatatorul Igor Vieru le demonstra elevilor pentru a le cultiva gustul estetic. Cu parere de rau, miniaturile date nu s-au pastrat.

In 1946 se inscrie direct in anul trei – la scoala de arte plastice din Chisinau pe care o absolveste in 1949.

Doi ani e pedagog la scoala de pictura din Calarasi.

Revine la Cernoleuca, invatator.

In 1953 participa la expozitia republicana cu panza “Ion Creanga ascultand povestile lui mos Bodranga”. Aceasta lucrare il deschide catre spectatori, il ajuta sa-si croiasca propria cale spre Uniunea artistilor plastici din U.R.S.S. al carui membru devine.

Din 1957 se stabileste cu traiul la Chisinau. Un timp lucreaza la “Chiparus”. Mai tarziu e numit director al Muzeului de arte plastice din Chisinau, apoi expert al comisiei de atestare a lucrarilor de arta pentru expozitii. In aceasta perioada ii apar panzele “La impartirea pamantului”, “Primavara”, “In ajunul rascoalei”, “In satul natal”.

In 1960 primeste ordinul – Insigna de Onoare, in 1963 i se ofera titlul Maestru in arte.

Detinand diferite functii, Igor Vieru colaboreaza activ cu editurile, participa la toate expozitiile republicane, unionale si cele internationale.

Indragostit de “Toamna” (1965), pictorul creeaza “Vetre calde” (1966), tripticul gravural “Ctitorii satului” (1966), contureaza “Fericirea lui Ion” (1967), “Nucarii” (1967), se contopeste cu tabloul “Sarbatoarea la Ceronoleuca” (1968) si “Vremea logodnelor” (1970).

In 1976 i se inmaneaza Premiul de Stat al R.S.S.M.

Diversa i-a fost activitatea – sincera, plina de tamaduire sufleteasca: portretist, ilustrator de carti, scenograf, pedagog, redactor artistic.

La 1982 mai face o panza “Mesterul Manole”.

La 1983 i se confera titlul – Artist plastic al poporului din R.S.S.M.

Dupa o boala indelungata, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viata. E inmormantat la Cernoleuca.

S-a nascut la 14 iunie 1932 in comuna Grinauti, judetul Balti.
A absolvit facultatea de filologie a Universitatii Pedagogice Ion Crean ga din Chisinau (1955). A fost redactor de editura, consultant la
Uniunea Scriitorilor din Moldova. Debutul editorial si l-a facut in
1962 cu cartulia pentru copii In tara fluturilor, urmata de o alta, de data aceasta de miniaturi sclipitoare Baietelul din coliba albastra (1964). Carti de referinta in cadrul intregii noastre lite raturi pentru copii: Ispravile lui Guguta (1967), Ministrul bune lului (1971), Guguta capitan de corabie (1979), Steaua lui
Ciubotel (1981), Calul cu ochi albastri (1981), Guguta si pri etenii sai (1983), Pantalonia tara piticilor (1984), Maria sa
Guguta (1989), Guguta si prietenii sai, in doua volume (1994).

Spiridon Vangheli a scris si poezie: cartea de versuri Balade
(1966). Este coautor, impreuna cu Grigore Vieru, al unui exce lent Abecedar.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1980) si detinator al Diplomei de Onoare Andersen (1974).
In chiar prima sa publicatie pentru cei mici In tara fluturilor
Spiridon Vangheli a facut dovada intelegerii sau poate mai curand a intuirii specificului autentic al literaturii dedicate citi torului fraged. Faptul ca fluturii au o tara a lor, ca si oamenii, iar
Hulubul, Casa, Cutulica, Fulgusorii si alte elemente ale lumii din jur sunt simtite de Radu ca fiinte vii (autorul le ortografiaza cu majuscula) adevereste acea contopire a scriitorului cu copilul, fara de care contactul cu destinatarul operelor sale nu este posibil.
Pentru Radu totul e insufletit, viu, simte, se bucura, se intereseaza etc. Textele sunt de o naivitate desavarsita, psihologia personaju lui este a copilului curajos, iscoditor, inventiv, visator, exprimarea autorului nu tradeaza niciodata prin nimic felul copiului de a intelege si explica lucrurile: casele si-au tras cusme albe pe ochi.
Drumurile s-au ghemuit sub garduri… , in alta parte dealul mai doarme, dar Tufele s-au trezit si alearga cu radacinile in toate par tile cauta de ale gurii pentru Struguri , acestia, Strugurii, la randul lor, s-au sculat…, si-au spalat fata in roua si isi vad de treaba… .
Copilul umanizeaza elementele lumii, personifica intens, pen tru dansul metafora este ceva obisnuit; lumea i se dezvaluie in culori proaspete, pitoresti; am putea spune ca scriitorului pentru cei mici, iar de altfel nu numai acestuia, i se cere doar sa nu tradeze copilul din el. Or, Spiridon Vangheli era, de la inceputul creatiei sale, copilul care intelegea ca intregul univers este o coliba albastra, acoperita de… cer. Nu maturul din scriitor, ci copilul din sufletul lui se exprima absolut spontan, firesc, pitoresc si memo rabil : Ma cheama Radu. Am trei ani. Noaptea dorm in casa, iar ziua traiesc in coliba albastra. Si Casa, si Pomul, si Vantul, si Iazul,

si Soarele traiesc cu mine in coliba albastra sau: Rodica e noua, nu demult am adus-o acasa. Am dat pe dansa flori eu un brat si tata un brat. Rodica e mica, dar poate sa rada singura. Are si doua urechi. Cu dansele incalzeste perna.
Prin aceasta modalitate fireasca si concomitent desavarsita sub aspect artistic, la care apelase cu un enorm succes Ion Druta in
Frunze de dor (1957) plasmuindu-l pe Trofimas si Grigore Vieru in Alarma in acelasi an, Spiridon Vangheli a depasit in chip cate goric si magistral istorisirile anoste, plictisitoare, impregnate de povete si indemnuri menite sa instruiasca si sa educe . Carac terul instructiv si cel educativ al operelor sale este cu mult mai mare, mai puternic, acesta fiind instructiv-estetic si, respectiv, edu cativ-estetic.
Activitatea de mai incoace a lui Spiridon Vangheli este mar cata de crearea unui personaj devenit curand o emblema suges tiva a Copilului (cu majuscula) Guguta. Din suita de carti care il au drept protagonist se desprinde imaginea unui baietel inze strat cu o minte sclipitoare, in ganduri si actiuni manifestandu-se prin spontaneitate si caracter imprevizibil, exprimarea sa neinde partandu-se in principiu de aceea a confratelui mai mic din minia turi Radu.
Ca atatea personaje crengiene si folclorice, Guguta este urias prin capacitatea sa de a inventa parabole in care faptul obisnuit, cotidian, banal chiar, se pomeneste hiperbolizat, incadrat intr-o atmosfera basmica, neverosimila, dar absolut autentica, dupa cum se intampla, de exemplu, in nuvela Cusma lui Guguta. Protago nistul cartilor lui Spiridon Vangheli este neastamparat in sensul sanatos al cuvantului, ingenios si stapanit de sentimente vii, puter nice, care se transmit in chip firesc si chiar molipsitor nu numai copiilor. Dam drept exemplu nuvela Bunelul.
Imbinare organica de real si fantastic, ea ne propune o imagi ne in miniatura a intregii creatii vangheliene. E pe moarte bu nicul lui Guguta, oamenii vin la el sa-l roage sa transmita rudelor

decedate mai demult vesti de aici, de pe pamant. Urla cainele,
Guguta se teme ca o sa inghete bocna sufletul bunelului pana s-a ridica la cer… , O sanie incarcata cu saci a iesit pe poarta si a luat-o la moara .
Pana aici totul se pare natural si ca in viata . Dar Guguta n-ar fi Guguta, daca n-ar pune la cale niste trebusoare pe cat de nastrusnice, pe atat de magice in acceptia lui. In primul rand, el ascunde lumanarile, crezand ca fara ele bunicul nu va muri. In randul al doilea, el merge la moara si porneste sania cu cai inapoi acasa, ghidat de aceeasi convingere ca fara colaci si paine bu nicul nu va muri.
Scriitorul dovedeste ingeniozitate pe masura personajului cand nu spune dintr-o data de ce anume, cum anume caii au venit singuri acasa.
Cand aude istoria cu sacii care s-au intors singuri de la moara , bunicul prinde suflet . Poate datorita unui castravete murat pe care il mancase in ajun.
De aici incolo se contureaza cu multa claritate ambele persona je. Guguta este naivul de totdeauna, dar naivitatea lui e una inteleapta, pe care el o exprima firesc, spontan, memorabil. La intrebarea bunicului Si cum te-ai dus, bre, tocmai la moara, cand afara era prapadenie?! nepotelul raspunde prompt: Pai noi eram doi, a mers si cainele matale cu mine .
Pe linia ingenuitatii innascute a lui Guguta se inscrie intrebarea pe care i-o pune Guguta bunicului: … Dar tu nu te temeai sa mori, ca asa era o ninsoare?…
Nepotul si bunicul sunt adevarate vase comunicante: ori
Guguta a deprins sireteniile nevinovate de la bunic, ori acesta din urma a cazut in mintea nepotelului, de vreme ce, trecut de optzeci de ani, dupa ce afla ca Guguta ascunsese lumanarile intr-o manusa , a adus de la deal ghiocei, a inconjurat manusa cu floricele si graia cu dansa: O venit primavara, Guguta!
Sub influenta nepotelului sau in virtutea metodei de creatie a scriitorului, intemeiata pe respectarea valorilor etice supreme, care

se cer prezentate in mod ingenios in cartea pentru copii, bunicul se copilareste cand zugraveste un caine pe casuta ramasa pustie, iar cu vopseaua care ii ramane mai face niste gaini pe usa de la poarta, ca s-au cam imputinat cele dinauntru .
Bunicul e dincolo de atare ciudatenii si copilarii intelept cand ii lamureste lui Guguta ca umbla in genunchi prin ograda , deoarece seamana floarea-soarelui si ca in general trebuie sa faci macar oleaca de lumina pe unde mergi . Vorba citata la urma n-ar fi placuta, daca n-ar fi pregatita de ocupatia concreta a per sonajului care umbla in genunchi, pentru ca altfel il dor salele.
Mai mult, cand ograda se lumineaza puternic de la palariile de floarea-soarelui, bunicul deseneaza un cal, caruia ii pune o stea in frunte , iar lui Guguta ii face un soricel pe cusma . Steaua si soarele mic sunt doua simboluri, in care ii intuim pe bunic si pe nepotel.
In felul acesta nuvelele lui Spiridon Vangheli isi afirma un solid potential cognitiv, instructiv, educativ. Guguta, ca de altfel si alte personaje plasmuite de scriitor (Ciubotel, Titirica), se dovedeste o permanenta a vietii cititorului care nu pregeta sa se aplece asu pra cartilor ce-i sunt destinate.
Dar Spiridon Vangheli este poet nu numai in sensul ca prozele sale au un caracter prin excelenta poetic. O intreaga carte Balade confirma alesele sale calitati de poet inspirat, autentic. Drept ex emplu in aceasta privinta ne serveste balada Salul verde. Este o alegorie, in centrul careia se afla o mama impovarata cu copii, in numele carora ea se jertfeste pe deplin. E si balada o impletire ingenioasa de real si fantastic, de vreme ce mama porneste la curtea Soarelui, trecand prin Tara Pelinului si prin Tara Noptilor, apoi converseaza cu Luna, care de altfel ii explica metafora scoasa de autor in titlu: Bine, zise Luna,/ Fac pe voia ta,/ Dar sa stii, femeie,/ Ca la fundul traistei/ Este un sal verde / Cand il pui pe umeri,/ Nu te poti misca .

Mama detesta moartea din considerente etice supreme: Ce sa-i faci, preabuna,/ Salu-i tot al nostru./ Fiii daca-ar creste/ Si sa-si afle rostul .
Pandita mereu de corbi, intruchipare a fortelor raului, care pana la urma ii fura traista cu zilele ce-i mai ramasesera, mama este o expresie desavarsita a daruirii definitive spre binele copi ilor sai.
Impresionant este fiul cel mare, unicul care intelege dintr-o data ca mamei ii ramasesera numai farmaturi de zile .
Balada impresioneaza prin dramatismul ei, prin dialogurile succinte si caracterizante, prin interogatiile retorice menite sa puna si mai bine in lumina starea mamei. Ca in operele folclorice, natura participa activ la derularea subiectului (liric), adeverind acelasi spirit animist, de care sunt patrunse si majoritatea nuvelelor scri itorului, si acelasi zbor indraznet al fanteziei personajelor/autoru lui, care ii ajuta acestuia din urma sa promoveze in mod capti vant mesaje etice importante.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Raisa Suveica, Miracolul cotidianului, Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Ion Ciocanu, Spiridon Vangheli: Balade . In cartea lui: Articole si cronici literare , Chisinau, Ed. Lumina, 1968.
Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli. In cartea lui: Alte disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1971; Spiridon Vangheli. In cartea:
Mihail Dolgan, Mihai Cimpoi, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Liviu
Damian, Petru Zadnipru, George Meniuc, Spiridon Vangheli) , Chisinau, Ed.
Lumina, 1989.
Eliza Botezatu, Spiridon Vangheli. In cartea ei: Literatura moldove neasca pentru copii , Chisinau, Ed. Lumina, 1984.

Dragii mei cititori,

Vă rog mult să-mi sugeraţi idei despre ce să scriu. Astfel voi putea fi mai de folos răspunzînd la întrebările Dumneavoastră.Lăsaţi un comentariu prin care să scrieţi tema dorită de dumneavoastră.

Domnul să vă binecuvinteze!!!!

Vă mulţumesc anticipat

Lui Gheorghe Banariuc
si Vadim Gheorghelas
Tata, eu nu stiu de ce
Nu te-au pus in cantece
Ca pe maiculita mea
Care viata datu-mi-a.
Tu ca dansa ne iubesti
Si ca ea imbatranesti,
Tata.
Rele-n viata sunt de-ajuns,
Daca plangi, tu plangi pe-ascuns.
Mai iei cate-un paharut,
Dar nu uiti sa ne saruti,
Tata.

La necaz si bucurii
Tu ai, tata, multi copii,
Ca si mama-i pruncul tau,
O feresti de tot ce-i rau.
Asta-i bogatia ta
Si nu-ti trebuie alta,
Tata.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades in locul lor
Mana tu pe cap ne-o pui
Si mai draga vorba nu-i.
Mai mult taci decat vorbesti,
Dar noi stim ca ne iubesti,
Tata.

Lui Alexandru Cazacu
Nu ma supar ca n-am bani,
Bani putini putini dusmani.
Bani nu am si nici n-au fost,
Dar ii vad la omul prost.
Unii nici de paine n-au,
Altii cainelui o dau,
Vara mana intre lei
Ca-ntre pulpe la femei.
Cine-asa te-a impartit, banule,
Nu te-a impartit cinstit, banule!
Sa te-mparta Dumnezeu, banule,
Te-as cunoaste-atunci si eu, banule!

Cu banul ii tot asa
Cum ii si cu dragostea:
Cand mai bine si cand nu,
Cand deasupra el, cand tu.
Am avut si eu un sfant
Si l-am dat la muzicanti,
Muzicantii mi-au cantat
Si-au crezut ca-s om bogat.
Cine-asa te-a impartit, banule,
Nu te-a impartit cinstit, banule!
Sa te-mparta Dumnezeu, banule,
Te-as cunoaste-atunci si eu, banule!

Mama mea viata-ntreaga
A trait fara barbat.
Singurei eram in casa
Ploi cu grindina cand bat.
Mama mea viata-ntreaga,
Stand la masa, ea si eu,
Se asaza intre mine
Si Preabunul Dumnezeu.
Oh, si crede-asa intr-insul,
Ca-n albastru vazul ei
Chipul lui de pe icoana
Se stravede sub scantei.

Si eu tin atat la mama,
Ca nicicand nu indraznesc
Dumnezeul din privire
Sa ma var sa-l mazgalesc.

1.Unii doreau Cosmosul să-l vadă,
Dar el era tot cu gîndul la Sfînta Mamă.
Şi Spre Cer el s-a înălţat
Cu a lui mamă s-a îmbrăţişat.

2. Vieru Prutul a cucerit,
Şi visul i s-a îndeplinit.
Ş-a murit la miez de noapte
Tot cu gîndul la o carte.

Aceasta este o poezie compusă de mine în memoria lui Grigorie Vieru. Dacă aveţi idei sau vreţi să mai adăugaţi ceva, vă rog s-o faceţi . Grigorie Vieru era un poet excelent. Citiţi şi cele mai reuşite poezii ale lui  mai jos.

Vă mulţumesc anticipat!!!

Lui Mihai Ciobanu
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi candva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.